BLOG

Perspective, opinii, solutii si raspunsuri pentru provocarile tale<

SEFUL “DUMNEZEU” – cum il “conduc” sau influentez ?

De ce este important sa stii acest lucru?

Succesul tau, oriunde ai lucra, depinde in mare masura de relatia cu seful.

A te comporta cu noul sef ca si cu cel dinainte, fara a tine seama de tipul de personalitate si stilul sau de management, poate avea consecinte grave asupra succesului si proiectelor tale legate de cariera.

Sefii nu sunt identici si de aceea nu trebuie tratati la fel. Exista sefi nepregatiti, sefi nemernici, sefi obsedati de putere, sefi “Dumnezeu”, sefi care nu-si asuma riscuri, sefi care te percep ca pe o amenintare directa, sefi buni, etc.

Scopul acestui articol :

  • Iti pune la dispozitie tehnici de comunicare influenta diferite, adaptate fiecarui tip de sef in parte.
  • Elimina regretul ca ai fi putut face ceva mai mult, inainte de a semna demisia.

SEFUL “DUMNEZEU” este acela care se autozeifica. Il recunoti imediat datorita narcisismului si grandomaniei. Pare sa pretinda un soi de umilinta si supunere din partea altora, de la postura si atitudine la felul in care i se adreseaza. Poate fi deranjat si daca porti haine mai scumpe.

Cum il recunosc ?

  • este lipsit de empatie
  • se aprecieaza doar pe sine
  • dicteaza, da ordine
  • abordeaza conflictele la modul “taiati-le capul ambilor”
  • nu accepta confruntari constructive si devine irascibil daca e contrazis
  • nu-ti cere opinia, nu asculta
  • tinde sa fie direct si transparent intrucat nu crede ca poate avea inamici
  • sufera de miopie strategica, nu are claritate asupra ceea ce se intampla in prezent si cu atat mai putin asupra a ceea ce s-ar putea intampla in viitor “daca……”
  • nu este bun in a implementa si executa tehnici
  • nu recunoaste talentele si aptitudinile individuale ale membrilor echipei, nu ii incurajeaza.

Cum il influentez sau “conduc”?

  • spune-i cat de mult apreciezi sansa de a lucra in departamentul/firma lui
  • adreseaza-te asa cum isi doreste el, cu“Dl Ionut” sau “Dl. Popescu”
  • multumeste-i constant pentru indrumarile primite
  • ofera-i atentii marunte, simbolice, mici favoruri
  • gaseste o cale de mijloc si ofera-i iluzia ca “joci” dupa regulile sale
  • nu ii ignora prezenta si nici importanta. Mentioneaza in fata altora realizarile obtinute sub indrumarea sa
  • recunoaste-i pozitia de lider si puterea reala pe care o detine
  • nu juca dupa regula “ego meu versus ego-ul lui”
  • in comunicarea cu el foloseste expresii precum: ”Aveti ceva impotriva sa…?”, “Va deranjeaza daca….?”, “Ce parere aveti legat de…?” astfel incat sa fie evident ca opinia sa este foarte importanta.

Intrebarea pe care nu trebuie sa ti-o adresezi.

Cum a ajuns pe statul de plata? Este o intrebare fireasca. Insa daca starui mult in a gasi raspunsul ei, cu siguranta energia si focusul tau sunt directionate gresit. Pierzi vremea frustrandu-te maxim, fara sa poti schimba nimic.

Intrebari pe care sa ti le pui.

Ce pot schimba?

Ce nu pot schimba?

Inteleg ce asteapta seful meu de la mine?

Imi urmaresc obiectivele profesionale?