BLOG

Perspective, opinii, solutii si raspunsuri pentru provocarile tale<

Ce este Coachingul ?

 

Gandindu-te la problemele tale, cat des ai simtit ca “duci cu tine o coada zornaitoare de angoase, anxietati si temeri diverse ?” In incercarea de a rezolva problemele vietii de zi cu zi, ne pierdem uneori simtul orientarii. Ajungem pur si simplu sa “mergem prin ceata”. Sa ne secatuim increderea si bucuria. Sa nu mai gandim limpede, desi din punct de vedere mental suntem perfect sanatosi.

Majoritatea dintre noi desfasuram activitati si suntem platiti pentru a gandi, a creea si a inova. Viteza cu care trebuie sa luam deciziile si numarul acestora este coplesitoare. Atentia noastra este in permanenta sub asediu. Tehnologia, un mare aliat, ne poate deveni inamic, deopotriva. In acest context nu-i de mirare ca boala sec XXI este depresia.

Coachingul este definit in multe feluri. Pe scurt si mai putin formal…..

Coachingul este remediul naturist pentru epidemia silentioasa numita stres (lipsa increderii in sine, frica de esec, teama de schimbare, si de a pierde controlul, etc). Prin intermediul sau faci  “zoom in and out” asupra vietii tale, folosind puterea intrebarilor. Coachingul este procesul prin care iti antrenezi vointa si disciplina mentala. Prin coaching, iti cultivi motivatia, intuitia si treci de la intentie la actiune concreta. Deprinzi curaj si capeti aripi. Si mai ales, creezi premiza unei minti limpezi, capabile sa genereze idei noi si o viata plina de sens, bucurii si satisfactii.